Grasse a devenit capitala parfumurilor nu datorită florilor, ci pielăriei. În secolul al XVI-lea, acest oraș din Provence era un centru al tăbăcăriei - iar tăbăcăriile miroseau îngrozitor.
De la duhoare la industrie
Soluția a fost la fel de pragmatică pe cât a fost de hotărâtoare: au început să parfumeze pielea. Mănușile parfumate au devenit un simbol al statutului la curtea franceză, iar meșteșugarii din Grasse au trebuit brusc să înțeleagă cum se lucrează cu esențele.
Când cererea pentru piele a scăzut ulterior, cunoștințele au rămas - iar odată cu ele, o întreagă generație de meșteșugari specializați în parfumarea pielii. Ceea ce fusese o activitate secundară a devenit ocupația principală.
De ce tocmai acolo
Microclimatul regiunii a fost un al doilea factor favorabil: blând, protejat de vânt și cu suficientă apă. Iasomia, trandafirul de mai, tuberoza și lavanda se dezvoltă aici mai bine decât aproape oriunde altundeva în Europa. Cine își dorea esențe florale nu putea ocoli Grasse.
Recoltarea a fost și a rămas o muncă manuală. Florile de iasomie trebuie culese înainte de răsăritul soarelui, deoarece ulterior își pierd din intensitate. Pentru un singur kilogram de absolut de iasomie sunt necesare câteva sute de mii de flori - unul dintre motivele pentru care materiile prime autentice din Grasse se numără și astăzi printre cele mai scumpe din domeniu.
Ce a rămas din toate acestea astăzi
Suprafețele mari cultivate s-au redus de mult, iar multe esențe provin astăzi din Egipt, India sau Bulgaria. În ciuda acestui fapt, în Grasse și în împrejurimi își au sediul în continuare mai mulți dintre cei mai importanți producători de materii prime parfumate din lume, iar unele case de lux rezervă câmpuri întregi exclusiv pentru ele.
În 2018, UNESCO a inclus meșteșugul parfumier din Grasse pe lista patrimoniului cultural imaterial - în mod explicit nu produsul, ci cunoștințele: cultivarea, extracția și formarea parfumierilor.