Grasse a devenit capitala parfumurilor nu datorită florilor, ci pielăriei. În secolul al XVI-lea, orașul din Provence era un centru al tăbăcăriei — iar tăbăcăriile miroseau îngrozitor.
De la mirosul urât la industrie
Soluția a fost la fel de pragmatică pe cât s-a dovedit de importantă: pielea a început să fie parfumată. Mănușile parfumate au devenit un simbol al statutului la curtea franceză, iar meșteșugarii din Grasse au trebuit brusc să înțeleagă cum se lucrează cu esențele.
Când cererea pentru piele s-a prăbușit ulterior, cunoștințele au rămas — împreună cu o întreagă generație de meșteșugari specializați în parfumare. Ceea ce fusese o activitate secundară a devenit principala afacere.
De ce tocmai acolo
Microclimatul regiunii a fost al doilea factor favorabil: blând, ferit de vânt și cu suficientă apă. Iasomia, trandafirul de mai, tuberoza și lavanda se dezvoltă aici mai bine decât aproape oriunde altundeva în Europa. Cine își dorea esențe florale nu putea ocoli Grasse.
Recoltarea era și este o muncă manuală. Florile de iasomie trebuie culese înainte de răsăritul soarelui, deoarece apoi își pierd intensitatea parfumului. Pentru un kilogram de absolut de iasomie sunt necesare câteva sute de mii de flori — unul dintre motivele pentru care materiile prime autentice din Grasse se numără și astăzi printre cele mai scumpe din industrie.
Ce a mai rămas astăzi
Suprafețele vaste s-au redus de mult, iar multe esențe provin în prezent din Egipt, India sau Bulgaria. Cu toate acestea, în Grasse și în împrejurimi se află încă unii dintre cei mai importanți producători de substanțe parfumate din lume, iar unele case de lux își rezervă suprafețe întregi de teren pentru uz exclusiv.
În 2018, UNESCO a înscris meșteșugul parfumeriei din Grasse pe lista patrimoniului cultural imaterial — în mod clar, nu produsul, ci cunoștințele: cultivarea, extracția și formarea nasului.