Grasse a devenit capitala parfumurilor nu datorită florilor, ci datorită pielii. În secolul al XVI-lea, acest oraș din Provence era un centru al tăbăcăriei — iar tăbăcăriile miroseau îngrozitor.
De la mirosul neplăcut la industrie
Soluția a fost la fel de pragmatică pe cât a fost de decisivă: au început să parfumeze pielea. Mănușile parfumate au devenit la curtea franceză un simbol al statutului, iar meșteșugarii din Grasse au trebuit să învețe brusc cum se lucrează cu esențele.
Când cererea pentru piele a scăzut ulterior, cunoștințele au rămas — și odată cu ele, o întreagă generație de meșteșugari specializați în parfumare. O activitate secundară a devenit principala afacere.
De ce tocmai acolo
Microclimatul regiunii a fost cea de-a doua coincidență fericită: blând, protejat de vânt și cu suficientă apă. Iasomia, trandafirul de mai, tuberoza și lavanda se dezvoltă aici mai bine decât aproape oriunde altundeva în Europa. Cine își dorea esențe florale nu putea ocoli Grasse.
Recoltarea se făcea și se face manual. Florile de iasomie trebuie culese înainte de răsăritul soarelui, deoarece apoi își pierd intensitatea parfumului. Pentru un singur kilogram de absolut de iasomie sunt necesare câteva sute de mii de flori — unul dintre motivele pentru care materiile prime autentice din Grasse se numără și astăzi printre cele mai scumpe din industrie.
Ce a rămas astăzi
Suprafețele întinse s-au redus demult, iar multe esențe provin astăzi din Egipt, India sau Bulgaria. Cu toate acestea, în Grasse și în împrejurimi își desfășoară încă activitatea unii dintre cei mai importanți producători de materii prime pentru parfumuri din lume, iar unele case de lux își rezervă câmpuri întregi exclusiv pentru ele.
În 2018, UNESCO a înscris meșteșugul parfumeriei din Grasse pe lista patrimoniului cultural imaterial — nu produsul în sine, ci în mod explicit cunoștințele: cultivarea, extracția și formarea nasului.